Primarul din Floreşti, Bogdan Pivariu, a anunţat că o nouă zonă din Floreşti va fi reabilitată pentru rezolvarea traficului.
“Un nou proiect important pentru rezolvarea traficului din Florești prinde formă prin semnarea, azi, a protocolului de colaborare cu C.N.A.I.R.
Zona de drum Tăuțiului-Răzoare-Vivo până în DN1 va fi reabilitată. Vom avea 2 benzi pe sens, trotuare pe ambele părți, banda dedicată special autobuzelor și bicicletelor. În baza acestui protocol, C.N.A.I.R. va face exproprierile necesare proiectului și va depune cererea de finanțare, urmând ca lucrarea să fie realizată de către Primăria Florești.
Acest segment de drum care va face joncțiunea cu Centura Metropolitană în zona Centrului Comercial Vivo, împreună cu segmentul de drum al DN1 (zona Spitalului Regional de Urgență), care deja intră în lărgire la 3 benzi pe sens (una dedicată transportului în comun), vin să consolideze proiectul pentru rezolvarea traficului în Florești. Facem încă un pas pentru a avea o bandă dedicată exclusiv transportului în comun în întreg Floreștiul”, a anunţat Pivariu, pe pagina de Facebook.