Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității derulate în cadrul instituției medicale pe parcursul anului 2025.
Statisticile au relevat faptul că unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean a furnizat servicii medicale clinice și paraclinice în regim de spitalizare continuă, spitalizare de zi și ambulatoriu, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate sau contra cost, pentru nu mai puțin de 431.379 de pacienți. S-a constatat, astfel, că media zilnică a persoanelor care au beneficiat de serviciile spitalului și ale Ambulatoriului Integrat în anul 2025 a fost de 1.410 pacienți.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Aceste cifre cu adevărat impresionante reflectă efortul întregii echipe a spitalului pentru a răspunde prompt și cu profesionalism solicitărilor și necesităților pacienților, precum și încrederea sutelor de mii de pacienți că pot beneficia de sprijinul și asistența medicală necesară. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase își reconfirmă, astfel, statutul de spital etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie, sprijinul financiar semnificativ și investițiile constante ale Consiliului Județean având o contribuție importantă în obținerea acestor rezultate.”
De asemenea, creșteri considerabile au fost înregistrate în activitatea Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie și a celui de radiologie și imagistică medicală. Dotat cu echipamente medicale de înaltă tehnologie, în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie, destinat atât adulților, cât și copiilor, au fost tratați în cursul anului trecut 42.880 de pacienți, în creștere cu 33,33% comparativ cu anul 2024, care au beneficiat de 116.700 de proceduri. În Laboratorul de radiologie și imagistică medicală, organizat în două subunități, una în spital și una în Ambulatoriul Integrat, au fost efectuate 36.164 de investigații, cu 15,17% mai mult față de anul 2024.
Rezultate notabile au fost observate și în ceea ce privește activitatea Camerei de Gardă, transformate anul trecut în Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate, care a preluat 27.303 persoane.
Totodată, în secțiile clinice au fost înregistrați 6.391 de pacienți în regim de spitalizare continuă. Aceștia au beneficiat de servicii medicale de înaltă calitate prin utilizarea cu profesionalism a mijloacelor de diagnostic avansate, având la dispoziție opțiuni terapeutice de ultimă generație și posibilitatea abordării multidisciplinare prin colaborarea cu medicii specialiști din Ambulatoriul Integrat.
De asemenea, în regim de spitalizare de zi au fost evaluate, diagnosticate și tratate 60.672 de persoane, din care 34.173 în spital și 26.499 în Ambulatoriul Integrat, în cea mai mare și mai complexă unitate ambulatorie din țară, care dispune de 24 de specialități pentru adulți și 10 specialități pediatrice, fiind efectuate anul trecut 343.404 consultații și tratamente în regim ambulatoriu.
Nu în ultimul rând, activitatea s-a menținut intensă și în Laboratorul de analize medicale, unde au fost realizate 1.004.084 de analize cu echipamente de ultimă generație care permit efectuarea în cel mai scurt timp atât a analizelor complexe, cât și a celor de rutină.


