Consiliul Județean Cluj continuă și în 2022, seria investițiilor în infrastructura rutieră a județului, în bugetul propriu fiind aprobate atât lucrări de întreținere, cât și de modernizare a rețelei de drumuri județene.
Pentru realizarea acestor lucrări, forul administrativ județean a alocat fonduri extrem de consistente, respectiv 75.000.000 de lei. Din această sumă, 60 de milioane de lei revin întreținerii drumurilor județene iar 15 milioane de lei au fost alocați pentru finanțarea lucrărilor de modernizare.
„Până la finalul acestui an ne propunem un plan extrem de ambițios, acela de a asfalta toate drumurile și sectoarele de drumuri județene care nu dispun în acest moment de un strat de asfalt. Vorbim de cca. 100 de km, cifră care poate varia în funcție de analiza pe care o vom face la finalul sezonului rece și care va arăta starea tehnică la zi a rețelei de drumuri județene. În paralel, ne dorim să extindem în cât mai multe localități programul de modernizare a trotuarelor și acceselor în curțile gospodăriilor situate de-a lungul drumurilor județene”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Astfel, în baza Programului de întreținere sunt prevăzute intervenții pe nu mai puțin de 53 de sectoare de drumuri județene, în timp ce Programul de investiții prevede continuarea lucrărilor deja începute. În acest sens, în anul 2022 vor fi reluate lucrările pe patru drumuri județene iar pe un altul vor debuta în acest an. Totodată, vor continua și lucrările de reabilitare a 5 poduri cuprinse în rețeaua rutieră aflată în administrarea forului administrativ județean.
În plus, Consiliul Județean Cluj a depus spre finanțare prin programul guvernamental „Anghel Saligny” cereri a căror valoare nerambursabilă solicitată este de aprox. 90 de milioane de euro. Sunt vizate, astfel, 17 obiective de infrastructură, din care 13 drumuri județene în lungime de cca. 80 km și patru poduri.
La acest moment, aproximativ 90% din totalul celor 1.250 de km de drumuri județene se prezintă în condiții corespunzătoare desfășurării circulației rutiere, beneficiind de cel puțin un strat de asfalt.