Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a semnat certificatul de urbanism necesar în vederea demarării proiectului de extindere a rețelei publice de apă potabilă a județului în zona de munte, prin racordarea, într-o primă etapă, a comunelor Călățele, Mănăstireni, Râșca, Beliș și Sâncraiu.
"Alimentarea cu apă a zonei de munte a județului reprezintă o prioritate absolută a actulului mandat. În acest fel vom contribui la dezvoltarea accelerată și la creșterea atractivității investiționale a întregii zone. Împreună cu Compania de Apă Someș depunem toate eforturile pentru a finaliza documentația tehnică și a demarat cât mai rapid lucrările", a declarat Tișe.
Sunt vizate, astfel, într-o primă etapă, localitățile:
- Călățele, Călata, Finciu, Dealul Negru, Văleni și, parțial, Călățele Pădure din comuna Călățele;
- Mănăstireni și Mănășturu Românesc din comuna Mănăstireni;
- Râșca și Stațiunea Fântânele din comuna Râșca;
- reședința comunei Beliș și, respectiv;
- satul Horlacea din comuna Sâncraiu.
După finalizarea acestor lucrări, proiectul va continua și pe teritoriul comunelor Mărișel și Măguri-Răcătău.
Investiția va consta în realizarea unei aducțiuni de apă care va porni dinspre Huedin înspre zona montană. Conductele vor avea o lungime totală de 56,8 km și vor urma traseul drumurilor. De asemenea, vor mai fi edificate cinci rezervoare de înmagazinare de mare capacitate și cinci stații de pompare performante, automatizate și integrate în sistemul SCADA al Companiei de Apă „Someș”.
Valoarea estimată a investiției este de 4.000.000 de euro, inclusiv TVA, banii urmând a fi asigurați printr-o alocare bugetară multianuală, din redevența cuvenită Consiliului Județean Cluj.