Consiliul Județean Cluj și-a exprimat acordul în vederea derulării unei activități moto-sportive pe traseul drumului județean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău, mai precis pe sectorul cuprins între ieșirea din localitatea Răchițele înspre Doda Pilii, până la intersecția cu drumul spre Smida.
Astfel, marţi, 16 august, între orele 12.00 şi 16.00 va fi impusă o restricție parțială de circulație pe DJ 108C, între km 72+300 și 76+300, sub forma unui program succesiv: 45 de minute trafic închis + 15 minute trafic deschis.
Forul administrativ al județului este un fervent susținător al tuturor activităților sportive, de orice natură, atât din punct de vedere financiar, prin intermediul alocărilor anuale de fonduri nerambursabile, cât și prin punerea la dispoziție, în mod gratuit, a infrastructurii rutiere județene.