Grădinița Specială Cluj-Napoca, unitate de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, beneficiază de mobilier și echipamente noi care contribuie la desfășurarea în condiții optime a activității specifice.
Au fost achiziţioane: dulapuri pentru hol, paturi rabatabile, rafturi de bibliotecă, precum şi scaune ergonomice.
De asemenea, grădiniţa a fost dotată cu o tablă interactivă, două retroproiectoare şi două laptopuri. Utilizarea tablei interactive permite trecerea de la o metodă tradiţională de predare la una modernă, presupunând numeroase posibilităţi de prezentare şi diversificare a informaţiei, cu avantaje atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.
Pe lângă acestea, a mai fost achiziționată și o ladă frigorifică.
“Reamintim faptul că beneficiarii direcți ai Grădiniței Speciale din Cluj-Napoca sunt copiii preșcolari cu vârsta de 3 – 6 ani cu dizabilități intelectuale, sindrom hiperkinetic, sindrom Down, tulburări din spectrul autist, întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv și receptiv, în dezvoltarea generală, precum și cu tulburări emoționale și de conduită”, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.