Lucrările de întreținere demarate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean 103Z lacul Micești - Tureni au intrat în faza de așternere a stratului suport de balast stabilizat, ca etapă premergătoare asfaltării.
Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector în lungime de 12,315 kilometri, cuprins între km 6+600 și km 18+975.
Acestea se vor finaliza cu asfaltarea tronsonului cuprins între kilometrul 6+600 și kilometrul 8+875, în contextul în care sectorul dintre pozițiile kilometrice 8+875 și 18+975 a fost deja asfaltat de Consiliul Județean în cursul anilor 2020 și 2021.
„Continuăm să investim în îmbunătățirea drumurilor județene. La finalul lucrărilor, acest drum va fi unul foarte ofertant pentru toți cei care doresc un acces facil la DN 1, pe direcția Tureni, iar apoi spre municipiile Cluj-Napoca sau Turda, precum și la drumul județean 107R. Importanța acestui drum județean e dată inclusiv de faptul că străbate o zonă cu numeroase obiective de agrement”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.