Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107N, mai exact pe sectorul de drum situat între Valea Ierii și intersecția cu drumul județean DJ 107J Finișel.
Acestea vizează sectorul în lungime de 3,310 kilometri situat între pozițiile kilometrice 14+000 și 17+310. La finalul lucrărilor, acesta va fi asfaltat.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sunt lucrări importante pentru că vorbim despre un drum care face legătura între Someșu Rece, Valea Ierii și Băișoara, un drum important în ceea ce privește dezvoltarea turismului, a sporturilor și a activităților montane în județul Cluj. Este un drum spectaculos, extrem de ofertant pentru toți cei care doresc o rută alternativă spre Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Muntele Rece, situat într-un areal montan extrem de pitoresc.”
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile prin curățarea platformei drumului de materialele aduse de viituri, reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră spartă, completarea de acostamente, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, decolmatarea camerelor de cădere și asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului. De asemenea, vor fi executate operațiuni referitoare la reprofilarea drumurilor laterale, înlocuirea și prelungirea de podețe, refacerea de timpane la podețe și de camere de cădere, realizarea de șanțuri pavate de beton unde situația o impune, așternerea de strat de balast stabilizat ca etapă premergătoare asfaltării și așternere de covor asfaltic.
Totodată, vor fi realizate aproximativ 20 de accese la proprietăți, cu balast și țeavă corugată.
Valoarea lucrărilor este 3.237.616,04 lei, TVA inclus, iar durata de execuție a acestora este de patru luni.
Reamintim în acest context faptul că sectorul de drum situat pe drumul județean DJ 107N, pe Lotul 3, între kilometrul 17+310 și kilometrul 21+000, respectiv sectorul de drum situat pe Lotul 2, între pozițiile kilometrice 21+000 și 28+612, au fost asfaltate în luna octombrie a anului trecut.
În aceste condiții, odată cu finalizarea lucrărilor aflate în derulare, drumul județean DJ 107N va fi asfaltat în integralitate.