Consiliul Judeţean Cluj implementează proiecte cu finanţare europeană ce au scop creşterea siguranţei pacienţilor din spitalele clujene.
Investițiile vizează Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unități sanitare din subordinea forului administrativ județean.
În ansamblu, lucrările constau în reabilitarea, extinderea și modernizarea instalațiilor electrice, de fluide medicale, de ventilare, filtrare și tratare a aerului. Totodată, este prevăzută și instalarea unor sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, dar și în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen.