Locuitorii din Florești sunt invitați să participe, în perioada 29 mai – 1 iunie, la Florești Fest 2026, un eveniment dedicat întregii comunități, care promite muzică live, spectacole pentru copii, activități interactive și multă voie bună.
Festivalul debutează vineri, 29 mai, cu concertele susținute de AMI și Guess Who. Programul continuă sâmbătă, 30 mai, cu artiștii Puya și Oscar. Duminică, 31 mai, scena festivalului va fi animată de Irina Rimes și Eva Timush, iar ziua de 1 iunie, dedicată copiilor, aduce în fața publicului trupa Noua Unspe.
Cei mici se vor bucura și de spectacole speciale precum Zurli Show, alături de Mirela Retegan și Gașca Zurli, dar și de Candyland – Mega Show-ul Mascotelor.
Organizatorii anunță patru zile pline de concerte, jocuri, ateliere, activități pentru toate vârstele, bunătăți culinare și surprize pregătite pentru întreaga familie.
Program scena principală:
- 29 mai: programul începe la ora 17.00. Vor urca pe scenă DJ DJ Dani, Voltaj Academy și DJ Raul on sax, iar capii de afiș vor fi AMI și Guess Who.
- 30 mai: programul începe la ora 17.00. Vor urca pe scenă DJ DJ Dani, The Beat Music School, DJ Raul on sax, iar capii de afiș vor fi Puya și Oscar.
- 31 mai: programul începe la ora 17.00. Vor urca pe scenă DJ DJ Dani, Rock Academii, iar capii de afiș vor fi Irina Rimes și Eva Timush. De asemenea va fi și un spectacol de artificii.
- 1 iunie: programul începe la 10.30, cu Zurli Show. De la ora 15.00, urcă pe scenă Ansamblui Folcloric Cununa Someșană Florești, De la ora 19.30 va fi Candyland, mega show-ul mascotelor by Kid Candy, iar la final urcă pe scenă Nouă Unșpe (911).


