Un funcționar public care are și o decizie de pensionare nu mai poate lucra în administrație. Contractul lui de muncă încetează imediat, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), chiar dacă funcționarul a cerut suspendarea pensiei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, marți, 29 ianuarie, și a intrat deja în vigoare, iar mii de funcționari publici ar putea fi obligați să plece din sistem.
Decizia nr. 91/2024: ”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2024”
Decizia a fost luată după ce Tribunalul Suceava, într-un litigiu de muncă, a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție să lămurească dacă un funcționar public care are o decizie de pensionare – chiar și suspendată –mai poate fi angajat ca funcționar public.
În prezent – potrivit art. 517, alin. 2 din Codul Administrativ – „în mod excepțional”, un funcționar public care ajungea la vârsta de pensionare putea fi „menținut în funcția publică deținută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”.
Hotărârea ICCJ lămurește situația în care funcționarul public are emisă o decizie de pensionare.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), instituție care asigură evidența și managementul funcţiei publice şi funcţionarilor publici, va emite în curând un punct de vedere privind decizia ICJJ, spune pentru Europa Liberă președintele agenției, Vasile Felix Cozma.
Nu există statistici la nivel național privind numărul de pensionari încă activi ca funcționari publici.
„E foarte greu de știut câți funcționari la stat vin din pensie. Nu am avut cum să fac un calcul de genul acesta, pentru că nu se declară la datele de concurs, de exemplu, pentru cineva care candidează să intre pe funcția publică. E dreptul lui conform legii să se prezinte la concurs și nu se face o statistică că a venit din pensie sau nu”, explică Vasile Felix Cozma.