Este așteptată autorizația de construire pentru Spitalul Regional Cluj

Coordonatorii proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj au anunțat că se așteaptă autorizația de construire din partea Primăriei Florești.

"Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a transmis Primăriei Comunei Florești cererea împreună cu documentația necesară obținerii autorizației de construire în vederea demarării lucrărilor de execuție a viitorului spital. Spitalul Regional de Urgență este cel mai important proiect al județului în domeniul sănătății. Unitatea medicală va deservi pacienți din întreaga regiune de Nord Vest a țării", au transmis coordonatorii proiectului, pe pagina de Facebook.

Licitația pentru prima fază a lucrărilor va fi lansată la finalul lunii martie iar licitația pentru a doua fază, cel târziu în luna august 2023.

Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați, 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie, etc.).

Unitatea sanitară va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt și va fi organizat, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap și gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă și copil, etc) și va utiliza tehnologii medicale avansate.

Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea o suprafaţă totală de 151.000 mp, cu o suprafață utilă de 70.000 mp, iar amprenta la sol va fi de 28.800 mp.