Despăgubiri de 200 de milioane de euro pentru exproprierile necesare Centurii Metropolitane din Cluj-Napoca, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat despăgubiri record de 1 miliard lei (200 milioane de euro) pentru exproprierile necesare Centurii Metropolitane Cluj-Napoca, a anunţat Primarul Clujului, Emil Boc. Pe lângă miliardul de lei pentru exproprierile necesare Centurii Metropolitane, Ministerul Transporturilor va plăti și alte 283 de milioane lei pentru Magistrala de Metrou Cluj-Napoca.

“A fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern cu aprobarea exproprierilor la Centura Metropolitană. Este vorba de peste 1 miliard de lei, adică peste 200 de milioane de euro. În privinţa Centurii Metropolitane anul viitor în primăvară vom avea pentru primul tronson finalizată partea care ţine de proiectare, obţinerea autorizaţiei de construcţie şi apoi începerea lucrărilor. În privinţa tronsonului 2 suntem în procedură de licitaţie. Anul viitor vom avea desemnarea câştigătorului, 8 luni de zile fază de proiectare, apoi faza de implementare”, a declarat Boc, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Cluj-Napoca, de vineri, 22 decembrie 2023.

Pentru modernizarea DN 1 la Florești unde contractul este deja semnat, respectiv cei 42 de kilometri ai lotului 2 unde este depusă o singură ofertă, Guvernul, prin Ministerul Transporturilor, va plăti un miliard de lei pentru exproprierea a 1.600 de terenuri proprietate privată în localitățile Apahida, Baciu, Florești, Feleacu (județul Cluj) respectiv municipiul Cluj-Napoca. Suprafața totală a terenurilor proprietate privată este de peste 3 milioane metri pătrați. Pe lângă miliardul de lei pentru exproprierile necesare Centurii Metropolitane, Ministerul Transporturilor va plăti și alte 283 de milioane lei pentru Magistrala de Metrou Cluj-Napoca.

Printre companiile expropriate din municipiul Cluj-Napoca: Arabesque, Dedeman, Unirea, Transilvania Construcții.

„În ședința Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost aprobată Hotărârea Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură”, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ – teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național.

Suma de 1.053.732 mii lei, aferentă unui număr de 1.598 de imobile în suprafață totală de 3.026.125 mp teren, se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile legii, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate, la capitolul 84.01” Transporturi”, titlul 56 „Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN) post-aderare”, articolul 56.48 „Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferente cadrului financiar 2021-2027”, a transmis Ministerul Transporturilor, joi, 21 decembrie, potrivit Economedia.ro.

Pentru Drumul TransRegio Feleac T 35 Primăria Cluj-Napoca are contract semnat cu Viarom, lot de 2 kilometri care urmează să fie modernizat în comuna Florești (comună cu zeci de mii de locuitori), iar pentru 24 de kilometri de Drum Expres și alți 20 de kilometri de drumuri de legătură Primăria are termen pe 18 decembrie pentru evaluarea ofertei pe care a depus-o Asocierea Asocierii CON-A OPERATIONS, DIMEX 2000, HYDROSTROY AD, CONCELEX si Automagistral – Pivden (singura ofertă depusă).

„Drumul Transregio Feleac TR 35, asigură tranzitul pe axa principală Vest – Est în Municipiul Cluj – Napoca conectând arii de interes urban și periurban (Gilau, Florești, Cluj – Napoca, Apahida), dar și autostrada A3, cât și aeroportul Avram Iancu. Prin implementarea acestui obiectiv vor fii descongestionate sectoare cu frecvente aglomerării actuale și va fi asigurată legătura directă a drumurilor naționale DN 1, DN 1C, DN 1F și DN 16 cu autostrada A3 și implicit va fi asigurată accesibilitatea și conectarea la rețeaua majoră TEN-T CORE. Pentru prezentul act normativ este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire, în valoare de 1.053.732 mii lei, aferentă celor 1.598 de imobile, în suprafață totală de 3.026.125 mp teren”, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul proiect de act normativ.