Demersuri pentru extinderea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

 

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 28 noiembrie a.c., proiectul „Extinderea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu secții de paliație și îngrijiri de lungă durată”, indicatorii tehnico-economici și cheltuielile aferente.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o investiție necesară pe care ne dorim să o realizăm pentru a veni în sprijinul tuturor celor care au nevoie de astfel de servicii specializate. Scopul nostru este acela de a contribui la îmbunătățirea calității actului medical și la diversificarea paletei de servicii oferite pacienților de către această unitate sanitară ce poate fi considerată un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie.”

Prin înființarea Centrului de Îngrijire post-acută / pe termen lung în cadrul instituției medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, situată pe strada Iuliu Moldovan nr. 23, se dorește furnizarea unor servicii integrate care să promoveze o recuperare mai rapidă din boală, să prevină spitalizarea acută inutilă și să faciliteze traiul independent pentru pacienții cu resurse de recuperare. În Centrul de Îngrijire post-acută / pe termen lung vor putea fi spitalizați pacienții cu un nivel înalt de dependență în îngrijire, externați din serviciul de boli infecțioase după un episod infecțios acut, până în momentul reintegrării în familie, dacă acest lucru este posibil. Reabilitarea reduce riscul persoanelor de a fi readmise în spital, crește șansele de supraviețuire și îmbunătățește aptitudinile fizice și cognitive, în condițiile în care există acces la timp la acest serviciu.

Corpul nou pentru găzduirea funcțiunii de îngrijiri paliative și tratament de lungă durată va fi organizat în extinderea corpului existent A2, va avea un regim de înălțime P+3+ER și va dispune, printre altele, de 25 de paturi de îngrijiri paliative și de lungă durată, 14 paturi pentru spitalizare de zi, 6 paturi pentru terapie intermediară și o sală de kinetoterapie.

Valoarea totală a investiției este de 82.354.891,75 lei, cu TVA inclus, reprezentând 100% din finanțarea națională nerambursabilă, iar proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti.