Boc, la Napoca Live: De la 1 Decembrie o stradă din Cluj-Napoca va purta numele lui Dumitru Fărcaş

Situată în zona Parcului Central „Simion Bărnuțiu” în imediata proximitate a casei unde a locuit peste 35 de ani îndrăgitul artist Dumitru Fărcaș, strada Cişmigiu îi va purta numele în semn de respect și apreciere pentru întreaga sa activitate, ca ambasador cultural al Clujului și României.

“La 1 Decembrie dăm oficial numele Dumitru Fărcaş pe strada unde a locuit, care este actuala Cişmigiu. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii, dezvelim placa de bronz cu Dumitru Fărcaş pe casa unde a locuit. În 2024 pe parcursul anului vom amplasa şi bustul lui Dumitru Fărcaş la intersecţia Cardinal Hossu şi strada Dumitru Fărcaş. Arătăm respectul nostru”, a declarat Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, într-o emisiune de la Napoca Live, moderată de Sandu Mureşan.

“Dumitru Fărcaș este și va rămâne mereu în memoria și sufletul clujenilor. Muzica sa reflectă însăși identitatea poporului român și îi rămânem recunoscători pentru modul în care a promovat cultura românească în întreaga lume. Este datoria noastră să îi protejăm moștenirea și să o împărtășim mai departe cu generațiile care vin”, declara Emil Boc la începutul lunii septembrie 2023.

VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ