În cadrul unei conferinţe de presă, Emil Boc a declarat că, documentaţia pentru Centura Metropolitană din a Clujului va fi finalizată în luna martie, după care se va organiza şi licitaţia publică.
„Termenul de finalizare a documentațiilor pentru Centura Metropoiltană este 31 martie, după care urmează aprobarea în Ministerul Transporturilor și apoi în Guvern a indicatorilor tehnico-economici. Ulterior, va fi organizată licitația de execuție.
Am prelungit la solicitarea proiectanților termenul cu trei luni de zile.
Le atrag atenția în modul cel mai elegant cu putință că vor intra pe lista rușinii dacă termenele pe care și le-au asumat nu le vor respecta. Aici este vorba de proiecte majore ale comunității noastre cu care nu ne putem juca. Trebuie să facă din acest proiect o prioritate din tot ce au pe masă și sper că o vor face”, a declarat Boc.