Miercuri, 28 decembrie 2022, Ministerul Sănătății a publicat lista celor 42 de spitale din România care au trecut de prima etapă de evaluare, respectiv de eligibilitate, pentru a obține finanțare din PNRR, în cadrul apelului de infrastructură spitalicească.
Proiectele Consiliului Județean Cluj de edificare a primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, respectiv proiectul de edificare a Centrului Integrat de Transplant, au primit aviz favorabil în vederea finanțării acestora în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Vestea bună pentru clujeni e legată de faptul că cele două obiective medicale strategice au fost declarate eligibile pentru finanțarea prin PNRR. Avansăm cu aceste investiții extrem de importante prin intermediul cărora vom construi, la Cluj, edificii medicale de importanță pentru județul Cluj și pentru întreaga Românie! a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.”
Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul Borhanci. De importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.
În ceea ce privește Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj, investiția integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. Unicul Centru Integrat de Transplant din țară și din Europa de sud-est va dispune de 264 de paturi pentru spitalizare continuă, 16 paturi pentru spitalizare de zi și 45 de paturi destinate ATI. Acesta va avea 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, un heliport, etc.