Au început Zilele Localității Luna de Sus. Primarul Pivariu: ”Unitatea este cea mai mare valoare a noastră”

 

Comunitatea din Luna de Sus a dat startul, în acest weekend, la Zilele Localității, un eveniment dedicat unității, tradiției și bucuriei de a fi împreună.

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a transmis un mesaj de apreciere pentru locuitorii satului și a subliniat importanța solidarității și a spiritului comunitar care definesc această sărbătoare.

Unul dintre momentele deosebite ale primei zile a fost festivitatea de premiere a copiilor participanți la competiția „Luna Pedalează 2025”, un concurs de ciclism care a adunat la start numeroși tineri pasionați de sport.

„Energia și entuziasmul copiilor sunt dovada clară că potențialul acestei comunități stă în generația tânără, în educație și în spiritul de echipă”, a subliniat edilul.

Zilele localității vor continua cu activități dedicate tuturor vârstelor, de la spectacole artistice și muzicale până la momente de socializare, întărind sentimentul de apartenență și identitate locală.

„La mulți ani, Luna de Sus! Împreună demonstrăm că unitatea este cea mai mare valoare a noastră”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.