Au început lucrările la noua școală din Florești de pe strada Cătanelor: va fi una dintre cele mai moderne din România
Florești face un pas important în dezvoltarea educației și comunității locale. Primarul comunei Bogdan Pivariu a anunțat că au început lucrările la noua școală de pe strada Cătanelor, proiect care se anunță a fi una dintre cele mai moderne unități școlare din România.
Investiția depășește 55 de milioane de lei, fiind finanțată prin fonduri nerambursabile, și va include facilități de ultimă generație pentru elevi și profesori.
În numai doi ani, școala va găzdui aproximativ 1000 de elevi, într-un singur schimb, în condiții moderne și adaptate nevoilor actuale de învățare. Noua unitate va avea:
- 36 de săli de clasă
- 4 laboratoare
- o bibliotecă
- o sală multifuncțională și spații de recreere
Autoritățile locale subliniază că proiectul reprezintă un pas esențial pentru creșterea calității educației și dezvoltarea comunității din Florești.