Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au finalizat lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe trei străzi din municipiul Cluj-Napoca: Haller Karoly, Galaction Liviu Munteanu, Nicolae Pătrașcu.
Investiția, în valoare de 2.471.317 lei, a fost finanțată integral de Consiliul Județean Cluj, din fondul special constituit în vederea finanțării proiectelor edilitare locale care nu au fost cuprinse până acum în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.
Lucrările de investiție recent finalizate pe cele trei străzi au vizat:
- extinderea canalizării menajere pe o lungime cumulată de cca. 1.050 metri
- peste 290 metri de conducte de racord la consumatori
- montarea a 33 de cămine de vizitare de-a lungul noii rețele
Conform contractului, lucrările au o perioadă de garanție de 36 de luni, începând cu data încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.