Au fost finalizate lucrările pentru creșterea eficienței energetice la clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.
Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoarea totală de aproximativ 744.000 euro, proiectul câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj a vizat reabilitarea termică a celor două corpuri și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, cu scopul de a crește eficiența termică a clădirilor, precum și îmbunătățirea parametrilor relevanți privind eficiența energetică – consumul anual de energie primară, atât din surse neregenerabile, cât și regenerabile și nivelul anual specific al gazelor cu efect de seră.
Lucrările au inclus izolarea termică a corpurilor, înlocuirea țiglelor și repararea elementelor din lemn, reabilitarea elementelor metalice și schimbarea tâmplăriei. De asemenea, au fost montate panouri fotovoltaice, iar jgeaburile, burlanele, glafurile și învelitoarele au fost refăcute.