În total, în cele 9 luni scurse din 2023, polițiștii de la „Imigrări”, din Cluj, au emis 3414 permise de ședere. Dintre acestea, 640 au fost pentru cetățeni din Sri Lanka, 544, pentru cei din Nepal, 363 – India, 242 – Bangladesh. Diferența o reprezintă permise de ședere pentru străini din alte țări.
Din totalul documentelor emise, 3.344 au fost permise de ședere temporară, iar 70 au fost permise de ședere pe termen lung, notează ziardecluj.ro.
De asemenea, în aceeași perioadă de referință, s-au eliberat 806 certificate de înregistrare și 96 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.
Să mai spunem că au fost înregistrate și 3234 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 2851 de documente pentru lucrătorii permanenți și detașați. Au existat și 324 de cereri respinse.
S-au primit și 106 invitații, 93 dintre acestea fiind aprobate.
Trecând pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada analizată au fost efectuate 541 de verificări în teren, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 44 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Bangladesh- 20, Sri Lanka – 7, iar diferența sunt din alte state.