Alin Tișe: ”Poveste pentru tata” - o carte despre vise, despre călătoria vieții noastre și despre asumare

 

Volumul „Poveste pentru tata”, scris de Alin Tișe, președintele Consiliului județean Cluj a fost lansat joi seara la Grand Hotel Italia. La eveniment a participat IPS Andrei Andreicuț, Excelența Sa Liviu Zăpârțan fost Ambasador al României la Vatican, eseistul Adrian Papahagi, precum și numeroase personalități politice, din administrație, dar și membri ai familiei și prieteni ai autorului.

“Nu am pretenția să dau sfaturi la nimeni prin această carte. Nu mă interesează să polemizez cu nimeni. De altfel cartea vorbește de fapte, nu despre persoane. Relatează întâmplări diverse.  Și dacă ar fi să închei prin a vă spune un gând, pe care acum la 50 de ani l-am înțeles după mulți ani, este simplu: Nu încercați să schimbați oamenii, încercați să vă schimbați voi. Cred că în fiecare din noi există, practic, descoperirea adevărului său. Iar, odată ce ne redescoperim, putem să ne asumăm. Acesta este, cred eu, esențial în viața fiecăruia, să ne asumăm așa cum suntem cu bune, cu rele și să fim preocupați mai degrabă de viața noastră, care este scopul pentru noi și nu de viața altora. Și în egală măsură trebuie să știți că un om este cu atât mai puternic, cu cât cei din jurul lui încearcă să îi spună cât este de slab. Cred mult că fiecare dintre voi puteți, prin călătoria vieții voastre, să vă regăsiți și să vă stabiliți adevăratul scop și țel al vieții.”, a spus Alin Tișe.

”Poveste pentru tata” este o carte document, o privire din interior asupra anumitor lucruri sau momente, care au impact pentru fiecare cetățean la Clujului. Autorul dorește să ne vorbească despre realitatea din spatele realității deciziilor administrative luate în perioada de peste 20 de ani petrecuți ca prefect, președinte de Consiliul Județean sau de senator.

“Eu nu sunt scriitor. Și nici nu o să fiu. Această carte nu este o carte de literatură. Ea este o carte de memorii și gânduri. Este o carte despre vise, despre călătoria vieții noastre, despre recunoașterea noastră așa cum suntem noi, în oglindă uitându-ne și despre asumare.

Mulți se vor întreba ce l-a apucat și pe ăsta să scrie cărți. Unii au scris cărți pentru că erau pasionați, alții pentru a face carieră politică, alții pentru a avansa. Unii au scris cărți și au ajuns președinți de țară. Nu e nici una nici alta. Deși, dacă mă uit la cei care candidează sau care vor să candideze la președinția României, aș putea spune că nu e diferență mare. Din contră! Așa încât nu e vorba de politică. E pur și simplu un gest pe care am simțit să îl fac. Și vă invit și pe dumneavoastră în ultimele pagini ale cărții, se numește „Pagini deschise pentru voi”, vă invit la o introspecție, după ce veți citi cartea, în viața fiecăruia” a mai spus președintele Consiliului Județean Cluj la prezentarea cărții sale.

Cartea este dedicată tatălui autorului, trecut prea devreme la cele veșnice. Acesta a rămas o ancoră în viața fiului, un reper față de care Alin Tișe s-a spijinit de-a lungul timpului și față de care și-a raportat realizările și împlinirile.