A crescut numărul cererilor de parcare depuse online la Cluj

În ultimii ani, depunerea online a cererilor pentru parcare a crescut semnificativ, cererile online reprezentând peste 70% din totalul cererilor depuse, anunță Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Cererile de parcare pentru riverani din cartierele municipiului Cluj-Napoca pot fi depuse online de către persoanele fizice cu domiciliul stabil sau reședința în Cluj-Napoca care dețin în proprietate un autoturism cu inspecția tehnică periodică în valabilitate sau au în folosință un autoturism, respectiv persoanele juridice cu sediul social sau punctul de lucru în Cluj-Napoca cu autoturism în proprietate cu inspecția tehnică periodică în valabilitate.