Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc duminică, 10 septembrie a.c., proiectul ce vizează achiziționarea de microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu.
Astfel, potrivit CJ Cluj, prin intermediul proiectului Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu se intenționează achiziționarea a 25 de microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri.
Valoarea totală a proiectului inițiat de Consiliul Județean Cluj este de 25.000.000 de lei. În cazul declarării acestuia ca și câștigător, finanțarea nerambursabilă asigurată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, va fi în procent de 100%, transmite CJ Cluj.
Principalele beneficii ale inițiativei forului administrativ județean constau în:
- asigurarea egalității de șanse pentru elevii din întreg județul;
- facilitarea pentru aceștia a accesului la o educație de calitate, inclusiv reducerea absenteismului și a abandonului școlar.
De asemenea, componenta verde a proiectului constă în faptul că prin această achiziție de mijloace de transport școlar nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic se contribuie esențial la asigurarea unui mediu de viață mai sănătos pentru locuitorii județului.
Cele 25 de microbuze școlare electrice se adaugă altor 34, cu o capacitate tot de 16+1 locuri, ce au fost recent obținute de Consiliul Județean Cluj prin Planul Național de Redresare și Reziliență.