SPORT

Sport

”Moțul” Sabău a dat șah ”Regelui” Hagi. Punct important cucerit de ”Șepcile roșii” în fața campioanei României

Duelul celor doi componenți ai Generației de Aur a fotbalului românesc, Ioan Ovidiu Sabău și Gheorghe Hagi, s-a încheiat nedecis, după ce Farul și U Cluj au remizat, scor 1-1 (0-1), într-un meci desfășurat la Ovidiu, în cadrul etapei a 13-a din SuperLigă. ”Șepcile roșii” au reușit, astfel, al zecelea meci consecutiv în deplasare fără înfrângere în SuperLigă, după o nouă evoluție foarte bună, de această dată chiar împotriva campioanei României.

Golurile partidei au fost reușite de Câmpanu, în prima repriză, Mazilu reușind golul egalizator la mijlocul reprizei secunde.

Echipele de start:

Farul: Aioani – Sârbu, Boli, Larie, Kiki – Băluță, Artean, Grameni –Mazilu, Munteanu, Budescu

U Cluj: Iliev – Oancea, Masoero, Mitrea, Chipciu – Doukoure, Bic – Câmpanu, Nistor, Stoica – Popa

Gazdele încep în forță, și au prima ocazie în minutul 3, când șuturile succesive ale lui Artean și Budescu au fost blocate de apărătorii clujeni. GOOOOOOL U Cluj! CÂMPANU reia în plasa pe colțul lung, în min.16, după o eroare mare a portarului Aioani, care a luftat în mijlocul careului după o pasă înapoi a lui Grameni! 0-1! Mazilu a reluat frumos spre poartă, în min.21, dar Iliev a reținut cu siguranță. Șut puternic trimis de Chipciu, în min.40, însă mingea a trecut mult peste transversala porții lui Aioani. Ocazie mare de gol a gazdelor, în min.42, când șutul lui Budescu a trecut la câțiva centimetri de buturile clujene. Istvan Kovacs a pus capăt primei reprize.

Ioan Ovidiu Sabău face, la pauză, prima modificare în formația sa: Miron în locul lui Masoero. Gazdele au posesia mingii, dar nu reușeșsc să se apropie periculos de careul Universității. Dublă schimbare la U Cluj, în min.59: au intrat Vali Gheorghe și Simion, au ieșit Câmpanu și Popa. GOL Farul! Băluță restabilește egalitatea în min.66, cu un șut din mijlocul careului, după o deschidere magistrală a în adâncime reușită de Budescu! 1-1! Stoica reia pe lângă poartă, în min.68, cu un șut din afara careului.  Vali Gheorghe își putea duce echipa în avantaj în minutul 70, dar acesta s-a încurcat în minge într-o poziție ideală! O nouă schimbare la U, în min.78: debutul olandezului Manu, care îl înlocuiește pe Doukoure. Iese și Ianis Stoica, în min.80, înlocuit de Szilaghi. Patru minute de prelungire a partidei arătate de la margine. Reluare defectuoasă la poartă a lui Artean din marginea careului mic, în min.90+2! Final de meci

În urma acestui rezultat, U Cluj rămâne, provizoriu, pe locul 8 în SuperLigă, cu 16 puncte, la trei puncte de ultimul loc de play-off. Etapa următoare, clujenii vor juca pe 30 octombrie, tot în deplasare, cu FC Botoșani. Va urma apoi Derby de Cluj, cu CFR, în Cupa României, meci care se va disputa pe 2 noiembrie pe Cluj Arena, de la ora 20.30.

Sport

Dorinel Munteanu amenință CFR-ul: ”Vor avea meci foarte greu cu noi!

CFR Cluj revine în SuperLigă luni, 23 octombrie, cu meciul de pe teren propriu împotriva nou promovatei Oțelul Galați. Antrenorul acesteia, fostul internațional și tehnician al feroviarilor Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, că are așteptări tot mai mari de la elevii săi și le-a cerut acestora concentrare maximă înaintea ultimelor luni din acest an, dorind să obțină o clasare cât mai bună alături de Oțelul. În acest sens, Munteanu a spus că vine la Cluj pentru a nu pierde meciul cu fosta sa formație.

”Un meci cu o multiplă campioană a României. Un joc foarte greu, mergem să ne jucăm șansa noastră, chiar dacă multă lume nu ne dă vreo șansă. Sunt convins că CFR va avea un meci foarte greu cu noi. Ne dorim puncte, suntem pe un drum bun. Ne jucăm șansa până la finalul campionatului.

Sunt mulțumit pe jumătate, dacă pot să spun așa. După jocuri, am fi meritat să câștigăm, dar greșelile personale ne-au făcut să fim în situația asta. Cred că am fi avut 4-5 puncte în plus dacă eram mai atenți.

Vreau să abordăm toate partidele până în decembrie cu o concentrare maximă, pentru că e foarte important pe ce loc termin anul. După aceea, vor mai urma alte 9 etape și putem face anumite schimbări.

Trebuie să mai aducem întăriri pentru a ne îndeplini obiectivul. Sunt mulțumit de actualul lot, dar depinde de ei ce se va întâmpla”, a spus Dorinel Munteanu, înaintea meciului cu CFR Cluj.

După 12 etape, Oțelul Galați se află pe locul 9 în clasamentul SuperLigii, cu 14 puncte, fiind cea mai bine clasată nou-promovată, cu doar două înfrângeri, opt rezultate de egalitate și două victorii. De partea cealaltă, CFR Cluj este pe locul 2, cu 26 de puncte, la trei puncte de liderul campionatului, FCSB.

Partida dintre CFR Cluj și Oțelul Galați are loc luni, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, cu începere de la ora 21.00.

Sport

Victorii spectaculoase pentru Ruse și Bogdan la Transylvania Open. Programul de azi

Gabriela Ruse și Ana Bogdan s-au calificat în sferturile de finală în cea de-a patra zi a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250. Ambele au avut parte de victorii muncite și puncte câștigate spectaculos. Cel mai bun meci al turneului de până acum a fost ”pus în scenă” de Ana Bogdan, care se află la a șaptea victorie consecutivă în circuitul WTA, și talentata Nikola Bartunkova din Cehia. 3 ore și 12 minute intense care au ținut publicul din sală cu sufletul la gură.

Gabriela Ruse și-a câștigat locul în sferturile de finală, după un meci echilibrat cu Anna Bondar, cu două seturi dure, 7-6 și 6-3. Ea a obținut astfel prima ei calificare în sferturile de finală ale unui turneu WTA din acest sezon și va urca cel puțin 25 de locuri în clasamentul WTA.

Gabriela Ruse: „Sunt foarte bucuroasă de victoria de azi. Nu mă așteptam (n.r. să câștig), pentru că la început m-am simțit rău, am avut probleme la picior. Am luptat pentru fiecare minge și, la un moment dat, efectiv am uitat de durere. Publicul a crezut în mine și, chiar dacă m-a văzut cu lacrimi în ochi, a continuat să mă încurajeze și cred că asta mi-a dat putere. M-am încărcat cu energia publicului și am arătat din nou un tenis foarte bun. La început am fost și puțin emoționată, pentru că Anna este prietena mea. Ne cunoaștem de când aveam 7 ani și mi-a fost greu să joc împotriva ei, mai ales că ea este într-o formă foarte bună, a ajuns anul acesta aproape de Top 50. Mă bucur pentru această victorie, mi-am demonstrat încă o dată că dorința și puterea vin din interior.”

În sferturi, Ruse o va întâlni pe Emiliana Arango din Columbia, calificată și ea miercuri în sferturile de finală după victoria în fața elvețiencei Jil Teichmann, scor 6-3, 6-3. Tamara Korpatsch din Germania merge și ea mai departe, după meciul cu Jodie Burrage (UK).

Ana Bogdan s-a calificat în sferturile de finală ale Transylvania Open, după un meci extraordinar cu Nikola Bartunkova, jucătoare în vârstă de 17 ani din Cehia care a jucat finala de junioare la Wimbledon în acest an. Bogdan a luptat pentru fiecare punct în parte și s-a impus după mai bine de trei ore de joc: 4-6, 7-6, 7-5. Ea s-a calificat astfel pentru prima dată în sferturi de finală la Cluj.

Ana Bogdan: „Am jucat peste 3 ore, a fost un meci incredibil. Amândouă am jucat foarte bine, e și meritul Nikolei că a jucat extraordinar, are un viitor strălucit în față și îi urez tot binele din lume. Mi-am dorit enorm să câștig azi, în ciuda faptului că nu am avut cea mai bună zi a mea. Publicul mi-a dat foarte multă energie. Uneori, când nu joci așa cum ți-ai dori să joci, dacă ai publicul care te susține așa cum m-a susținut pe mine astăzi, găsești acea putere în tine ca să reușești. Mă bucur enorm că am câștigat, mă bucur pentru tot ce am simțit acolo pe teren datorită lor.”

Jaqueline Cristian a pierdut în fața Evei Lys, tânăra din Germania care în primul tur a eliminat-o din competiție pe Sorana Cîrstea, favorita numărul 1 a turneului. Cele două au jucat ultimul meci al zilei, o partidă grea, începută cu un prim set câștigat de Cristian.

Eva Lys: ”Mi-am găsit ritmul pe parcurs, când am simțit că Jaqueline începe să aibă un meci mai puțin agresiv. Sunt foarte bucuroasă de rezultat, dar a fost un meci extrem de greu din punct de vedere mental. Nu am fost în cea mai bună formă. Pentru mine a fost un meci cu mine însămi în ultimul set și cred că asta s-a văzut, dar sunt mândră de rezultat.”

Dalila Jakupovic și Irina Khromacheva au câștigat meciul de miercuri împotriva echipei formate din Greet Minnen și Yanina Wickmayer (scor 6-1, 6-2). Cele două s-au calificat astefel în sfeturile de finală la dublu. Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova și-au asigurat locul în sferturi cu o victorie strânsă în fața echipei Anna Bondar – Kimberley Zimmermann.

Vineri, 20 octombrie, se joacă sferturile de finală atât la simplu, cât și la dublu.

Programul meciurilor de pe TERENUL CENTRAL (start ora 14:00):
D. Snigur (UKR) vs T. Korpatsch (GER) 
E. Arango (COL) vs [WC] E. Ruse (ROU) 
NB 6:00 PM E. Lys (GER) vs [Q] E. Makarova 
[5] A. Bogdan (ROU) vs [4] R. Masarova (ESP) 


Programul meciurilor de pe TERENUL 2 (start ora 14:00):
[4] A. Friedsam (GER) / M. Niculescu (ROU) vs L. Jeanjean (FRA) / V. Strakhova (UKR)

After suitable rest [1] A. Parks (USA) / E. Ruse (ROU) vs J. Burrage (GBR) / J. Teichmann (SUI) 

Sport

Farul – U Cluj, un nou examen greu pentru ”alb-negrii”. Sabău: ”Îmi doresc să nu fim o echipă timidă”

U Cluj joacă, sâmbătă, la Ovidiu, împotriva echipei lui Gheorghe Hagi, Farul, într-un meci din cadrul etapei a 13-a din SuperLigă.

Cele două echipe sunt despărțite de doar trei puncte în clasament, campioana țării fiind pe locul 5, cu 18 puncte, în timp ce clujenii sunt pe 8, cu 15 puncte. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău își dorește și de la acest meci un rezultat bun, și spune despre Farul că este o echipă cu niște dificultăți în acest sezon, una imprevizibilă, care alternează jocurile bune cu cele modeste.

”Nu vreau să-l văd pe Hagi supărat, ci vreau ca eu să fiu fericit după acest joc”, a spus ”Moțul” înaintea confruntării cu prietenul său Gică Hagi.

”Întâlnim campioana, o echipă bine antrenată de Hagi, cu principii de joc, o echipă destul de omogenă, cu jucători care, dacă sunt lăsați și au spații, e greu să-i blochezi, mai ales că=l au și pe Budescu, acel jucător care poate, în unele momente, să inventeze un șut, o pasă decisivă. E un jucător care are calitate pentru campionatul nostru.

Am și analizat jocul celor de la Farul, dar va trebui ca noi să arătăm foarte bine din punct de vedere fizic. La fel, să înțelegem și să respectăm ceea ce am antrenat din punct de vedere tactic. Vom stabili, poate, noi detalii și înainte de joc despre cum să abordăm un astfel de joc, cu un presing mai sus sau mai retras, o sa vedem ce ni se potrivește la acest joc, dar cred că ce este foarte, foarte important și ceea ce trebuie să caracterizeze această echipă este atitudinea, un lucru pe care de altfel l-am avut mereu, și să ajungem la ora meciului într-o formă sportivă bună, jucătorii să fie inspirați în a lua decizii și, mai ales când ne apropiem de careul advers, să aibă ultima pasă și finalizarea. Îmi doresc să nu mergem acolo și să fim o echipă timidă, să avem curaj să jucăm ceva și să avem și de la acest joc ceva.

Este clar că nu va fi ușor, dar în același timp și eu am încredere că am jucători de calitate, precum ai lui Hagi, niște jucători foarte valoroși. La astfel de jocuri nici nu se pune problema să fim timizi, sau să nu facem ceea ce știm noi să facem foarte bine.

Ținând cont de faptul că marea majoritate a jocurilor le-am controlat, fiind superiori la posesie, probabil că vor veni foarte sus în careul nostru și nu ne vor lăsa să începem construcția de jos, și ne vor obliga și pe noi să jucăm cu pase lungi.

Un meci interesant, de abia îl aștept să îl văd și pe Gică. O să facem și două antrenamente acolo, și-I mulțumesc pentru că a fost de acord cu asta. Și, așa cum își dorește toată lumea, eu, jucătorul, staff-ul, sponsorii, să facem un joc consistent, și să arătăm mai bine decât la ultimul joc cu Sepsi, de acasă.

Sperăm ca Farul să nu prindă o zi foarte, foarte bună. A venit acel titlu câștigat, apoi câteva schimbări în lot, poate și o oarecare mulțumire, încărcătura care a fost, consumul emoțional, și n-au reușit să lege jocuri bune, consistente, și nici rezultate. Dar e o echipă imprevizibilă, poate să joace foarte bine, după cum poate face și un joc mai modest. Și noi, sperăm să facă asta, un joc mai modest, și noi unul mai bun.

Nu vreau să-l văd pe Hagi supărat, ci vreau ca eu să fiu fericit după acest joc. Și după meciul de la Cluj a recunoscut superioritatea noastră, a apreciat foarte mult jocul nostru. Suntem profesioniști amândoi, ne dorim să câștigăm, și trebuie să acceptăm și când pierdem, să recunoaștem când adversarul este mai bun chiar dacă suntem afectați atunci când lucrurile nu funcționează. Trebuie să fim fair-play”, a declarat, joi, Ioan Ovidiu Sabău, înaintea meciului cu Farul.

Din echipa clujeană va lipsi Vătăjelu, accidentat, care va mai lipsi încă cel puțin două săptămâni, potrivit antrenorului ”alb-negrilor”.

Partida dintre Farul și U Cluj se va juca sâmbătă seara, la Ovidiu, cu începere de la ora 21.45.

Sport

Campioana României, U Olimpia Cluj, a fost umilită în dubla manșă cu Slavia Praga din play-offul Ligii Campionilor

Universitatea Olimpia Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal feminin de formaţia cehă Slavia Praga, care a surclasat-o pe 6-0 (2-0), miercuri seara, pe Cluj Arena, în manşa secundă din turul al doilea al competiţiei.

Slavia, fostă sfertfinalistă a Ligii Campionilor, s-a impus prin golurile marcate de Marjolen Nekesa (10), Tamara Moravkova (45), Molly Colleen Mc Laughlin (62), Martina Surnovska (72), Haleigh Kae Stackpole (75) şi Michaela Khyrova (83), după ce câştigase şi la Praga, cu 5-0.

Slavia a avut 9-0 la şuturile pe poartă, campioana României nereuşind să tragă pe spaţiul porţii adverse niciun şut în cele două manşe.

Antrenorul Constantin Olariu a aliniat echipa: Samantha Blazek - Delaney Dombek Lindahl, Oluwakemi Famuditi (Andreea Pînzariu, 46), Ioana-Simona Sigheartău, Adina Giurgiu (Andreea Neagu, 89) - Adina Borodi (Mara Bâtea, 46), Mikhail Elizabeth Johnson, Sonia Bumbar (Karina Bede, 90+2) - Carolina Ţabur (Anamaria Filip, 71), Carmen Marcu (căpitan), Ioana Balaceanu.

Slavia s-a calificat în grupele Ligii Campionilor pentru al doilea sezon la rând, tragerea la sorţi fiind programată vineri.

Sport

Jaqueline Cristian e în optimile Transylvania Open

Jaqueline Cristian a obținut miercuri calificarea în optimile Transylvania Open, după ce a învins-o în două seturi pe Celine Naef, scor 6-4, 6-4.

Jucătoarea clasată pe locul 97 în ierarhia WTA a trecut în două seturi de tânăra Celine Naef (121 WTA), în urma unui meci ce a durat o oră și 39 de minute.

În următoarea fază a competiției, Jaqueline o va întâlni pe Eva Lys (133 WTA), cea care a trecut în runda inaugurală de Sorana Cîrstea, favorita numărul 1 a turneului clujean.

Transylvania Open are loc în perioada 16-22 octombrie la Cluj-Napoca, se joacă pe hard indoor, turneul face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $259.303, iar campioana en-titre este Anna Blinkova.

Sport

Sorana Cîrstea, principala favorită la Transylvania Open, eliminată încă din primul tur!

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, principala favorită, a fost învinsă surprinzător de germanca Eva Lys, cu 6-3, 6-3, marţi seara, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 259.303 dolari şi care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca.

Cîrstea (33 ani, 26 WTA) s-a înclinat după o oră şi 12 minute în faţa unei cvasinecunoscute, Lys (21 ani), născută la Kiev, ocupând locul 133 în lume.

Românca a avut un procentaj redus la punctele cu serviciul şi comis numeroase greşeli, spre deosebire de adversara sa, care a fost mult mai exactă.

Cîrstea are o singură victorie în ultimele sale patru meciuri, după sfertul de finală jucat la US Open.

Victoria Evei Lys este a doua mare surpriză produsă la Transylvania Open, după ce Gabriela Ruse a învins-o pe americanca Alycia Parks, a doua favorită.

Din cele şapte românce aflate pe tabloul principal, patru s-au calificat în optimile de finală, iar Jaqueline Cristian va juca în primul tur miercuri.

Rezultatele de marţi:
simplu, turul I
Daria Snigur (Ucraina) - Greet Minnen (Belgia/N.3) 6-3, 6-2
Anna-Lena Friedsam (Germania) - Ilona Ghioroaie 6-1, 6-1
Anna Bondar (Ungaria) - Anastasia Soboleva (Ucraina) 5-7, 6-2, 6-3
Ana Bogdan (N.5) - Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-4, 6-1
Tamara Korpatsch (Germania) - Leolia Jeanjean (Franţa) 6-4, 2-6, 6-3
Gabriela Ruse - Alycia Parks (SUA/N.2) 6-2, 1-6, 6-4
Emiliana Arango (Columbia) - Jessika Ponchet (Franţa) 6-3, 7-6 (7/4)
Eva Lys (Germania) - Sorana Cîrstea (N.1) 6-3, 6-3
dublu, turul I
Greet Minnen/Yanina Wickmayer (Belgia/N.3) - Alicia Barnett/Olivia Nicholls (Marea Britanie) 6-7 (4/7), 6-2, 10-8
Jodie Burrage (Marea Britanie)/Jil Teichmann (Elveţia) - Vivian Heisen (Germania)/Ankita Raina (India) 7-6 (7/4), 4-6, 11-9

Sport

U-BT Cluj, prima înfrângere în grupele EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa franceză Mincidelice JL Bourg-en-Bresse, cu scorul de 92-88 (31-22, 24-16, 11-18, 26-32), marţi seara, în etapa a treia din Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup.

Campioana României a făcut o primă repriză slabă şi la pauză scorul era de 55-40 pentru francezi. ''U'' a început o cursă de urmărire, s-a apropiat la două puncte (85-87), când mai erau 24 de secunde, dar nu a reuşit să întoarcă scorul.

Dennis Seeley a fost cel mai bun om al clujenilor, cu 22 de puncte, 3 recuperări, Emanuel Căţe a contribuit cu 11 p, 4 rec, Adam Mokoka a adăugat 11 p, 3 rec, 3 pase decisive, iar Jarell Eddie, 12 p, 5 rec.

Bryce Brown a fost MVP-ul gazdelor, cu 25 de puncte, Isiaha Mike a reuşit 15 p, 3 rec, Jeremy Morgan, 15 p, 3 pd, Zaccharie Risacher, 11 p, 5 rec.

Pentru ''U'' a fost prima înfrângere din acest sezon european, după două victorii spectaculoase în primele meciuri.

În alte meciuri jucate marţi, Buducnost VOLI Podgorica a învins-o pe Slask Wroclaw cu 103-89, iar ratiopharm Ulm a trecut de 7bet-Lietkabelis Panevezys cu 99-74.

Miercuri se vor juca partidele Aris Midea Salonic - Turk Telekom Ankara şi Dolomiti Energia Trento - Dreamland Gran Canaria.

''U'' va juca următorul meci pe teren propriu, în data de 25 octombrie, cu game Buducnost VOLI Podgorica.

Clasament

1. Mincidelice JL Bourg en Bresse 3 victorii - 0 înfrângeri
2. Dreamland Gran Canaria 2-0
3. Buducnost VOLI Podgorica 2-1
4. U-BT Cluj-Napoca 2-1
5. ratiopharm Ulm 2-1

Sport

Transylvania Open 2023 a început spectaculos. Miriam Bulgaru și Patricia Țig, primele românce calificate în turul II

Jucătoarele românce Miriam Bulgaru și Patricia Țig s-au calificat în turul II la Transylvania Open WTA 250, după două meciuri memorabile. Miriam, intrată pe tabloul de simplu cu wild card, a obținut la Cluj prima ei victorie în cadrul unui turneu de categorie WTA 250, în fața turcoaicei Ipek Oz (7-5, 6-3), iar Patricia a triumfat după un meci maraton de trei seturi care a durat trei ore și șase minute cu grecoaia Martha Matoula, 6-4, 6-7 (5), 6-3.

Miriam Bulgaru: ”Am fost foarte emoționată la început. Mă așteptam să am emoții, doar că au fost mai mari: arena, introducerea jucătoarelor, totul este copleșitor. S-au văzut emoțiile în primele game-uri, dar mă bucur că la începutul setului al doilea am fost eu, am fost focusată, am dat ce aveam mai bun și s-a văzut imediat. Mă bucur de jocul pe care l-am arătat publicului.”

 

Patricia Țig: ”A fost foarte obositor, evident, dar sunt foarte fericită că am putut să câștig meciul. A fost uimitor să joc acasă în fața tuturor celor care au venit să mă susțină, sunt foarte fericită acum. Sunt foarte fericită să pot juca din nou în fața publicului meu de acasă și sper să performez mai bine. Abia aștept următorul meci!”

Prima câștigătoare a zilei de pe tabloul principal de simplu a fost Rebeka Masarova, care a deschis competiția de la Cluj. Tânăra Nikola Bartunkova din Cehia, intrată în turneu cu Wild Card, a obținut la Cluj prima victorie pe tabloul principal din carieră, în fața jucătoarei Dayana Yastremska. Cea de-a cincea jucătoare calificată în optimi este Ekaterina Masarova, după meciul cu Kateryna Baindl. Aceasta este prima victorie dintr-un turneu WTA din acest sezon a jucătoarei.

Zi bună pentru jucătoarele românce și la dublu! Monica Niculescu și Anna-Lena Friedsam au câștigat primul meci al zilei împotriva echipei formată din Ali Collins și Andrea Gamiz. Gabriela Ruse și Alycia Parks au câștigat meciul cu tinerele Briana Szabo și Ilinca Amariei, intrate pe tabloul de dublu cu Wild Card. A fost un meci strâns între Mara Gae și Viktoriya Tomova vs Irina Bara și Jaqueline Cristian, ultimele salvând o minge de meci înainte de a întoarce meciul. Irina și Jaqueline vor merge mai departe în competiție. Ultimul meci de dublu a fost câștigat de echipa formată din Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova.

Marți urmează trei meciuri importante: Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Sorana Cîrstea vor debuta pe tabloul de simplu, în meciuri consecutive, într-o zi ce se anunță plină pe Terenul Central. Meciurile se pot urmări live pe Pro Arena și Voyo.

Programul meciurilor de pe TERENUL CENTRAL (start ora 12:00):
[3] G. Minnen (BEL) vs D. Snigur (UKR) 
A. Friedsam (GER) vs [Q] I. Ghioroaie (ROU) 
NB 4:00 PM [5] A. Bogdan (ROU) vs V. Tomova (BUL) 
NB 6:00 PM [WC] E. Ruse (ROU) vs [2] A. Parks (USA) 
NB 8:00 PM [1] S. Cirstea (ROU) vs E. Lys (GER) 

Programul meciurilor de pe TERENUL 2 (start ora 12:00):
A. Bondar (HUN) vs [Q] A. Soboleva (UKR) 
L. Jeanjean (FRA) vs T. Korpatsch (GER) 
E. Arango (COL) vs J. Ponchet (FRA) 
After suitable rest [3] G. Minnen (BEL) / Y. Wickmayer (BEL) vs A. Barnett (GBR) / O. Nicholls (GBR) 
V. Heisen (GER) / A. Raina (IND) vs J. Burrage (GBR) / J. Teichmann (SUI) 

picture1

Pentru o navigare cât mai bună pentru dumneavoastră, folosim cookie-uri pe site-ul nostru. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului (cookie-uri de urmărire). Navigând în continuare, vă exprimați acordul cu folosirea tehnologiei de cookie.