ULTIMELE ȘTIRI

Știri

Vicepremierul Raluca Turcan îndeamnă românii să îşi toarne vecinii dacă fac petreceri

Anul acesta nu vom mai putea avea petreceri mari de Crăciun şi Revelion.

Vicepremierul Raluca Turcan îi îndeamnă pe români să anunţe Poliţia dacă vecinii sau prietenii organizează petreceri acasă cu mulţi invitaţi.

„Dacă fac acasă cu 20 de oameni, este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi”, a spus Vicepremierul Raluca Turcan.

Raluca Turcan spune că şi în alte ţări din Europa oamenii îşi toarnă vecinii dacă îi observă că încalcă legea.

„Este o practică. Și nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă și nu sunt românii mai delaționiști decât alți cetățeni din lumea aceasta. Și în Germania și în Elveția unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare și de respectare a legii. E ceva absolut firesc”, a declarat Raluca Turcan.

Știri

Grecia impune noi măsuri la intrarea în țară: formular special și prezentarea unui test COVID-19

Toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de țara din care sosesc. Măsura feste valabila de marți,10 noiembrie, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Obligația de a completa formularul PLF se aplică și tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinație. Sunt exceptați de la această obligație turiștii care părăsesc Grecia ca urmare a finalizării sejurului.

De asemenea, precizează MAE, începând de miercuri, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinatate și de a respecta cu strictețe mșsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

Știri

Bisericile vechi de lemn ale Maramureşului pot fi vizitate online

Bisericile vechi de lemn din Maramureş pot fi vizitate online, pe un website nou.

32 de biserici de lemn din Ţara Maramureşului au fost personajele principale, în cadrul proiectului „Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi virtuale”. Acestea au fost vizitate, cercetate, fotografiate, unele filmate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale cu 4-7 „puncte de staţie” concretizate în 162 de panorame imersive.

Acum toate aceste materiale realizate pot fi văzute prin intermediul portalului www.culturamm.ro, în secțiunea dedicată Țării Maramureșului.

„Am vrea să continuăm acest periplu al promovării bisericilor din patrimoniul cultural al Maramureșului cu Zona Codrului, este singura zonă etnografică a județului ale cărei biserici nu au fost încă incluse în suita noastră de proiecte co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. De asemenea, am dori să ne sprijinim, în viitor, o cercetare mai aprofundată a acestor obiective și să ne implicăm inclusiv în proiecte care urmăresc datarea dendrocronologică a bisericilor care nu beneficiază încă de o datare certă”, a declarat Ștefan Mariș, manager CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș.

Știri

Un clujean a decedat după ce s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc din Mănăștur

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a decedat după ce s-a aruncat de la etajul 8 al apartamentului în care locuia împreună cu șoția. Încidentul s-a petrecut duminică seara pe strada Mehedinți din cartierul Mănăștur. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri, dintre care unul de prim ajutor. Din nefericire bărbatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul la fața locului.

”În seara zile de 8.11.2020, la ora 21:25 ISU Cluj a fost alertat prin apel 112 referitor la un bărbat, de aproximativ 60 ani,  are a căzut de la etajul 8, pe strada Mehedinți din Cluj-Napoca. A intervenit Detașamentul 2 de Pompieri Cluj-Napoca. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri, dintre care unul era de prim ajutor medical. S-au aplicat manevre de resuscitare, însă victima nu a reacționat”, au susținut reprezentanții  ISU Cluj.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, cea care a sesizat autoritățile cu privire la tragicul eveniment a fost chiar soția bărbatului. Aceasta a declarat autorităților că bărbatul nu a căzut, ci s-a aruncat de la etajul 8. IPJ Cluj va efectua cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs incidentul.

”Conform primelor informații, în cursul acestei seri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca- Secția 4 Poliție au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 57 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că soțul ei s-ar fi aruncat de la balconul locuinței de domiciliu, respectiv de la etajul 8 al unui imobil situat pe raza municipiului.Polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând persoana, respectiv un bărbat de 60 de ani, din Cluj-Napoca. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au comunicat reprezentanții IPJ Cluj. 

Știri

Comunele Săvădisla și Sic ies din carantină

Prefectul Clujului Mircea Abrudean a anunţat că perioada de carantinare a comunelor Săvădisla şi Sic a expirat în această dimineaţă şi nu a mai fost prelungită, întrucât rata de infectare a scăzut.

„În această dimineață la ora 5 a expirat carantina și nu am mai prelungit-o, având în vedere evoluția epidmiologică favorabilă, respectiv Săvădisla e la rata de 4,11 și Sic la 8,29”, a transmis prefectul Mircea Abrudean.

Știri

Munca de acasă poate fi un risc pentru companii

 Circa 75% dintre angajaţi spun că firma la care lucrează nu a luat nicio măsură pentru securitatea cibernetică, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă.

„Mulți dintre angajați folosesc laptopuri personale insuficient securizate, firmele evitând să aloce fonduri suplimentare pentru achiziția de sisteme de securitate cibernetică. Așa se ajunge ca angajații să acceseze platformele companiei în baza unor simple parole, ușor de spart.”, declară Adrian Negrescu, manager la o companie de consultanţă.

Știri

Din 9 noiembrie se introduc noi reguli pentru limitarea răspândirii de COVID-19

Din data de 9 noiembrie purtarea măştii de protecţie ar putea deveni obligatorie, circulaţia în toate localităţile din România ar putea fi interzisă în intervalul orar 23:00 – 05:00 şi cursurile şcolare s-ar putea desfăşura doar online, conform unei hotărâri CNSU care ar trebui să fie aprobată de Guvern.

Aceste măsuri vor fi aplicate timp de 30 de zile şi la finalul perioadei, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice se va hotărî menţinerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Știri

Cei mai mulţi dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este o variantă bună pentru sistem

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a realizat un sondaj care arată cât de polarizată este societatea din România în privinţa modului în care se desfăşoară cursurile.

Astfel că, circa 47,2% dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este o metodă bună pentru sistemul de educaţie. Însă 45,2% dintre aceştia consideră că această decizie este una necesară, conform sondajului realizat de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP).

“Având în vedere rezultatele obţinute, FNAP consideră că educaţia trebuie să primeze, în orice formă ar fi desfăşurată, dar nepierzând în vedere inegalităţile care vor apărea în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor aflaţi în medii defavorizate şi recuperarea decalajelor educaţionale inerente perioadei pe care o traversăm”, transmite Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi.

Știri

Chiar dacă sunt active mii de cazuri de coronavirus, școlile se pot redeschide

Monica Anisie spune că școlile s-ar putea redeschide chiar dacă sunt active mii de cazuri de coronavirus. Indiferent de rata incidenței de coronavirus, Ministrul Educației, Monica Anisie, anunță faptul că, este posibil ca școlile să se redeschidă. 

„În cadrul Ministerului Educației, zilnic, facem analize. Solicităm din partea Inspectoratelor Școlare informații cu privire la numărul de școli care își continuă învățarea fie în scenariul 1, fie în scenariul 2, fie în scenariul 3. Facem aceste colectări de date tocmai pentru că ne dorim să informăm corect opinia publică. Prin urmare, la momentul acesta, trebuie să ne gândim serios la ce înseamnă siguranța și sănătatea copiilor, a personalului și în același timp, totuși, trebuie să continuăm învățarea”, a declarat Anisie.

picture1

Pentru o navigare cât mai bună pentru dumneavoastră, folosim cookie-uri pe site-ul nostru. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului (cookie-uri de urmărire). Navigând în continuare, vă exprimați acordul cu folosirea tehnologiei de cookie.